foarte veche (2)

scrisa tot cu aprox 5 ani in urma, aceasta imi place.

lasa-ma sa te tin de brat…

e atata banalitate aici incat simt ca ma sufoc.

dincolo de tine,dincolo de noi se traieste stupid,

infect si fara nici un rost anume.

furnici al caror “destin tragic” este sa-si piarda

grauntele de fercire,suferinta si de suflu,

destin trasat in labirint..

aceleasi cuvinte rostite,aceeasi emotie nebuna.

cine te-a numit,iubire?

pentru mine esti tu.

si ce daca in limba lor universala tu esti altul?

sunt superficiali pana la oase monstrii astia

care se incapataneaza sa-si numeasca la fel

tu-ul,sentimentul,si existenta.

oare nu va e de ajuns ca va ploua,ninge si va moare la fel?

foarte veche (1)

scrisa acum 5 ani.

idealismul tau ma omoara.

daca nu as avea atat de multa nevoie de mine uneori

m’as inchide in tine ca sa te respir…

aer dens,imbibat cu mireasma realitatii tale.

ma pierd in amintiri netraite,curgandu-mi ca un drog

prin venele suprasaturate.

ma regasesc in tine.

imi vad amprentele in locuri in care nu au ajuns.

si nu fac decat sa ma caut pe mine.

nu e iubire, e narcisism…

te accept pentru ca nu ma tem de mine,

pentru ca stiu cine sunt.

Eu sunt Tu.

mai vechi (6) – fragment

suntem suflete vechi.

regi,regine,mascarici in vesnica tornada a atingerii

punctului originar.

rearanjare.

capul unde mi’au stat picioarele,

picioarele in cer,nascand gauri negre.

mai veche (5)

iar cand mastile cad

ne oprim avantul,

ne intindem sufletele

planam

a pierde si a regasi.

planam

ne intindem sufletele

ne oprim avantul

cand mastile cad iar.

mai veche (4) – necrolog

cand te lovesti prima data de ideea mortii ajungi sa pui la indoiala multe. ma gandesc daca, prin absurd, as putea sa aflu cine, unde s-a nascut in momentul mortii bunicii mele. cred in faptul ca suntem suflete vechi. ca ne nastem, ne cunoastem si traim nu numai o data,ca suntem acolo unde am mai fost si ca traim altceva si acelasi lucru concomitent. ca vibram in pluralitatea noastra, ca asta ne este farmecul suprem. ca asta ne deosebeste.. superioritate,mediocritate.. o neadaptare efemera la nivel universal, eterna la nivel uman.

coboara-te,mana blanda, peste fata ce atat de adesea’ai alintat.

nu-i lasa sa te planga acum,cand cu aripile’ti albe,puf senin si tanar

ii veghezi.

zambeste vazand cata zadarnicie a ramas.

mana-ti calda si uscata va-nflori, se va-mplini

vie, vie si mai vie iti va fi a ta traire.

in ritm de vals o regasire, veriga rupta spre a se’nchega.

mai veche (3)

noaptea’si toarce

fusele de aur

in acorduri de clavir

lumini se’aprind

mai veche (2) – cunoastere

cunoasterea de sine e cel mai anevoios foraj.

lasa-ma sa aman pe maine,draga mea,

iti promit, vom face cunostiinta si iti voi

spune putinele

ocazii cand te’am ghicit ascunsa,

si enumera nenumaratele

dati cand nu te’am recunoscut

pe tine in tine.

<<unde sa spun ca esti cand ma vor intreba?>>

nu’ti vor simti lipsa.cum ar putea daca

nu te cunosc

si prezenta ta n’ar putea sa o-ncadreze in

vechile rigori

ce nu mai pot sa-mbratiseze

decat trecutul.

lasa-ma sa dorm acum,draga mea.

nu sunt gata inca sa ma trezesc din

realitatea mea

in realitatea ta si stiu ca nu voi mai putea

sa amutesc

cand in sfarsit voi descoperi ca am o

voce.

mai veche (1)

neguri de vise si dorinte

in spatele cortinelor ce nu se mai lasa

chin si tortura intunericul ce nu vorbeste

dar refuza sa taca.

azi imi voi face mana pumn si-mi voi sparge baierele sufletului. sa-l eliberez. sa-l las sa zboare. sa se recunoasca in oglinda atator scenarii ieftin jucate. sa se auda pe el si sa nu asurzeasca. ziua de astazi sa rupa randurile zilelor de ieri. sa le scuture, sa le aduca la aport. sa le calce degetele zgariate de atatea sfori. manechinul sa se rupa si , in acord de rumegus sa se vada om: om liber, unic, fericit.

pentru cea ce nu inceteaza sa viseze, sa se consume, sa analizeze.

Poezie publicata pe poetry.com

Of everything else..

Of everything else

I do not know,

But merely hunger

For what I do not yet

posses.

Reflections of the heart

unclouded in my latest throb.

A hope divided, not yet

won.

To have no stars, no gods,

no power,yet hope for when

the light may clash and break.

A fire sprung, not soon forgotten;

Of all, but this, I do not know.